Despre electrostimulare

Se adresează persoanelor care nu au o greutate optimă sau celor care doresc să-şi menţină o formă armonioasă a trupului. Primul aparat de slăbire pasivă utilizând curent electric de tip Faraday a fost inventat de Dr.Faraday in 1920. Curentul a fost folosit iniţial pentru fizio-terapie, întărind şi tonifiind musculatura prin contracţia și relaxarea muşchilor.

Electrostimularea musculară (EMS) este o tehnologie care a cunoscut însă cea mai mare dezvoltare la începutul anilor 1970, când a fost folosită pentru astronauţii care aveau nevoie de o punere rapida în formă a musculaturii la întoarcerea din călătoriile în spaţiu. De atunci s-au făcut numeroase studii si experimente si această tehnologie a avansat foarte mult, ajungându-se în zilele noastre la rezultate incredibile.

Aparatele de electrostimulare au existat până nu demult doar în spitale, având multiple funcţii de tratament în special în cazurile de distrugere a nervilor, durere, reabilitare post-accident, etc. Aparatura profesională de electrostimulare proiectată pentru centrele de slabire foloseşte o tehnologie extrem de sofisticată si de puternică pe bază de curent, destinată exclusiv pentru remodelare corporală, slăbire localizată, înlăturarea tuturor tipurilor de celulită, întărirea si tonifierea musculaturii, atenuarea semnelor de îmbătrânire. Electrostimularea este o procedură sigură si simplă prin care micro curenţii sunt aplicaţi pe fibrele musculare ale zonei de tratamet stimulându-i şi făcându-i să lucreze.

Această stimulare crează o cerere uriaşă de energie in muşchi. Pentru a satisface această cerere de energie, muşchii utilizează grăsimile din împrejurimi ca si sursă de energie, arzându-le în acelaşi fel în care se ard în timpul unor exerciţii de fitness.

De fapt, electrostimularea este un fel de fitness pasiv, pentru că expertii au evaluat că 45 de minute de electrostimulare echivalează cu 6-8 ore de gimnastică fără întrerupere. Aşa se face că efectele sunt vizibile imediat, uneori chiar după prima ședintă pierzându-se între 1-4 centimetri (în cazul persoanelor cu un surplus mai mare de greutate). În plus, ca rezultat al tratamentelor de electrostimulare, muşchii și pielea devin mai ferme iar grăsimile sunt eliminate.

În afară de tonifierea musculară şi arderea grăsimilor, care duc la o incredibilă scădere în centimetri, electrostimularea creşte metabolismul, circulaţia sanguină si gradul de oxigenare al zonei respective, făcând-o un instrument extrem de eficient în tratarea celulitei.

Aparatul COMBO este singurul care combină doua tipuri de tratament: electrostimularea cu termoterapia, datorită benzilor termice ce se aplică peste electrozi si în interiorul cărora temperatura ajunge până la 75 de grade Celsius!

Galerie

Vizualizează aparatele folosite de către noi pentru efectuarea procedurilor.

Aparatura

Informează-te în legătură cu aparatura folosită in acest salon.

Articole Informative

Te ajută la înțelegerea tratamentelor ce se efectuează în cadrul fiziokinetoterapiei.

REMODELARE ȘI ÎNTREȚINERE CORPORALĂ

Sculptarea trupului prin eliminarea țesutului
adipos și a celulitei, tonifierea mușchilor
și a pielii, folosind diferite tehnici si proceduri.

>> remodelarecorporalacluj.ro

Contact

 

Str. Oltului nr. 19
400600 Cluj-Napoca, Romania

 

Tratamente: L - V   8 - 20
Consultatii:   L - V 15 - 18
Programări:  0742 - 05.41.43
                    0264 - 54.65.47
Email: contact@florisan.ro